luni, 23 aprilie 2012

Primeneste aerul cu aparate aer conditionat

Prioritatea oricarei familii este asigurarea unui trai cat mai decent pentru toti membrii sai,  ceea ce implica o serie de necesitati pentru care fiecare dintre persoanele active din familie vor lupta in fiecare zi. De la hrana, la asigurarea unei educatii potrivite pentru copii, pana la asigurarea unui mediu familial placut cu toate componentele sale de baza, toate eforturile merita sa fie facute. Cand ne referim la componentele de baza ale unui mediu familial potrivit pentru toti membrii familiei, ne gandim la toate lucrurile din interiorul casei care aduc bucurie, placere de a reveni acasa, un somn odihnitor, aniversari si sabatori de peste an petrecute impreuna cu familia.

Casa in ansamblul sau reprezinta locul de refugiu pentru toti cei din familie si locul de primire pentru prieteni dragi, rude sau colegi de scoala ori de serviciu. Utilarea unei locuinte cu toate lucrurile necesare este o prioritate si se va incerca folosirea cat mai eficienta a spatiului si amplasarea aparaturii strict necesare pentru buna functionare a intregului imobil. De la aparatura electrocasnica din bucatarie, de unde nu vor lipsi frigiderul, hota, cuptorul cu microunde, aragazul si pana la restul aparaturii audio, video si IT, toate acestea contribuie la o stare de fapt normala si utila pentru toti cei din casa.

In plus se va avea in vedere asigurarea climatului optim in ceea ce priveste temperatura interioara in intreaga casa si atunci cand este cazul si in dependitele acesteia, care pot fi folosite de catre familie in scopuri de depozitare, garare a automobilului sau spatiu de relaxare prin crearea unei mici sali pentru exercitii fizice. Cand ne referim la temperatura din interiorul unei camere, vom verifica ca atat in timpul anotimpului rece cat si in perioadele caniculare, sa avem la dispozitie un sistem de climatizare eficient si flexibil pentru fiecare locatie in parte.

In interiorul unei locuinte sunt zone care nu necesita o climatizare deosebita, ci doar o intretinere a temperaturii atat cat climatul sa fie confortabil. Problemele cele mai serioase apar mai ales in etapele caniculare din timpul verii cand temperaturile exterioare tind catre valori tropicale, fiind asociate si cu o umidiate excesiva. Din acest moment sigura varianta verificata si cu randament optim este utilizarea de aparate aer conditionat, care isi vor ideplini punctiform rolul de racire si deumidificare a aerului ambiental.

Teoria climatizarii punctiforme se refera la faptul ca in urma studiilor efectuate de catre producatorii de aparate aer conditionat, s-a constatat ca utilizarea a cate unui sistem de climatizare dedicat strict pentru suprafata pe care o are de racit sau incalzit, va fi mult mai eficient din toate punctele de vedere, in detrimentul utilizarii unui singur astfel de aparat de aer conditionat pentru acoperirea unei suprafete mai mari, chiar daca puterea acestuia, in mod teoretic, acopera volumul de lucru.

Cu alte cuvinte, este mai util sa instalati aparate aer conditionat, in fiecare camera a locuintei dumneavoastra si daca este cazul in dependintele acesteia, decat sa utilizati un singur aparat care sa climatizeze doua, sau uneori chiar trei camere. Economia pe care o veti face prin montarea unui aparat in fiecare camera, se va resimti in timp prin faptul ca fiecare dintre aparate va fi utilizat doar atunci cand este necesar si in plus timpul in care acesta va ramane in asteptare pana la o noua repornire va fi mult mai mare deoarece usile camerelor vor fi inchise, iar temperatura realizata se va pastra pentru un interval de timp mai mare. Nu sunt de neglijat nici aspectele de uzura ale acestor aparate aer conditionat, care printr-o functionare redusa, vor avea de castigat la capitolul durata de viata.

Avand in vedere aceste aspecte, actionati in consecinta si incercati sa utilati locuinta treptat cu aparate aer conditionat, pentru a fi siguri ca ambianta casei va fi una cat mai primitoare si relaxanta.


aparate aer conditionat, aparate aer conditionat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu